Asigură-te că noua ta construcție se conformează cu legislația nZEB în vigoare, cu ajutorul auditorilor noștri certificați
Standardul internațional nZEB sau „Nearly Zero Energy Buildings” presupune construirea de clădiri noi care au un consum de energie aproape zero.
Scopul impunerii acestui standard este acela de a reduce cantitatea de energie consumată de sectorul construcțiilor și imobiliarelor și de a diminua efectul de seră, protejând astfel mediul înconjurător.
Acest standard a devenit obligatoriu în Europa pentru majoritatea proiectelor noi de construcții.
Studiul nZEB sau raportul de conformare nZEB este un act care face parte din documentația necesară obținerii autorizației de construire.
Printr-un astfel de studiu, un auditor certificat analizează în ce măsură proiectul construcției respectă condițiile necesare pentru ca o clădire să fie catalogată nZEB (cu un consum de energie aproape zero).
Pentru ca o clădire să poată fi încadrată în standardele nZEB (să aibă o eficiență energetică foarte ridicată), ea trebuie să îndeplinească anumite condiții cheie, printre care:
Adauga recenzie